Poza_de_inceput

O descoperisem acum câtiva ani în urmă, savurându-i cuvintele cu nesaț și întrebându-ma uimită cum de poate un cineva să scrie cu penița în sufletul altora, picurând speranță, iubire, aripi de vise și dăruire. Publică prima carte de filozofie în anul 2002, “Dincolo de adevaruri existi”, urmată de“Inocența Păcatului”, “Tristețile unui om fericit”, “Praf în Ochi”, “Lacrimile lui Icar”, “The house of thousand mirrors”. Ada Cartianu este mamă, soție, artistă, scriitoare, o femeie mult prea copilăroasă uneori sau prea serioasă alteori, și o fire mai greu de îmblânzit. Pe scurt, Ada Cartianu este o ființă destul de complicată ce ascunde un univers plin de cuvinte , culoare și iubire.


Cu ce povești ai crescut și cine ţi le citea?

Eu fac parte din generația aceasta de copii norocoși care n-au crescut cu cheia la gât, mi-am petrecut timpul mai mult cu bunica citind din volume scrise de scriitori români precum Petre Ispirescu, Ion Creangă, Eminescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Alexandru Mitru, Ana Blandiana, Nichita Stănescu și multi alții. Însă citeam și foarte mulți autori străini. Îmi amintesc că citeam cărți în limba germană. Poveștile mele preferate au fost “Vrăjitorul din Oz”,“Don Quijote și Sancho Panza”,”Cocoșatul de la Notre-Dame” și altele. Povestea care m-a înfricoșat și pe care nu o pot citi nici în ziua de astăzi este “Alice în țara minunilor”. Poveștile care m-au făcut să plâng au fost “Singur pe lume’, “Cuore”, “David Copperfield” și majoritatea poveștilor scrise de Tolstoy și Andersen.

185446_10150285277253814_697758813_7531582_7429164_nSpune-ai într-un interviu că ești" fetița care nu crește niciodată", desi "Alice în țara minunilor" e o fetiță care la fel nu crește. De ce nu mai poți reveni la acest personaj?

Nu am un răspuns definit, cred că pur și simplu câteva personaje din carte mi le-am imaginat, copil fiind, ca arătând dubios și poate înfricoșător iar de aici a pornit și respingerea cărții. Ceea ce e ciudat este faptul că în ultimele mele cărți, ca de exemplu “Regele Pinguin” însăși caracterele mele sunt ciudate, absurd, iar povestea în sine e un surrealism care parcă se desprinde de pe o pânză. Adevărul este că am foarte multe în comun cu Alice, până și fuga de la nuntă după scenariul lui Burton.(râde)

Viața este o poveste sau o realitate povestită de către scriitori?

Viața este o poveste pe care o scrie fiecare dintre noi, scriitorii poate o evaluează glorificând-o sau o defaimează criticând-o dintr-o nevoie mai mare de exprimare, în orice direcție ar fi îndreptată această exuberanță literară. Adevărul este că fiecare om este un creator, un artist și un scriitor prin simpla sa natură, căci deși nu fiecare dintre noi are talentul de a scrie cărți sau de a picta pe o pânză, cred cu desăvârșire că ființa umana luată individual este scriitorul și creatorul propriului destin.

Când te-ai împrietenit pentru prima dată cu condeiul?

Am fost genul de copil extraordinar de retras, timid, șters oarecum în prezența altor copii, nu am rezistat prea mult la grădiniță. Astfel, având flexibilitatea timpului, am învățat să scriu la 3 ani și să citesc la 4, iar prima poezie am scris-o la 5 ani despre o pisică și un cățel.(râde) Apoi, au urmat mai multe. În clasele primare, îmi facusem prostul obicei să nu fiu niciodată atentă în clasă și să scriu poezii la finele caietului în loc să scriu ce ne zicea învățătorul. Normal că am fost prinsă, însă spre norocul meu din acel moment Domnul Florescu, învățătorul meu, m-a încurajat să scriu dar să fiu atentă și la cursuri. (râde)

Cuvintele din cărtile tale sunt direct proporționale cu stările pe care le-ai trăit sau le-ai citit/ citești de pe chipul oamenilor?

Depinde.De exemplu “Dincolo de adevăruri…exiști” este o carte în care mi-am exprimat revolta, credința, filozofia de viață pe care o aveam la 18 ani. Volumul “Inocența Păcătului” este o carte în care am dezbătut conceptul religios, conturând propriile mele păreri și credințe pe care le aveam la vârsta aceea. În aceeași măsura îmi căutam propriile răspunsuri și analizam oarecum conștiința umană din punct de vedere religios, ateist, social și emoțional.

Aș putea spune că ceea ce scriu este o stare în sine care se transformă în altă stare pe parcursul primelor rânduri și în altă stare la finalul cărții. În general cărțile sunt născute din stări, momente, trăiri, amintiri, ceea ce vedem la oamenii de lângă noi sau ceea ce trăim în noi înșine.

POZA-ADA2

Pe lânga scriitură, mai și pictezi ce pictori te-au inspirat în jocul de culori de pe pânzele tale?

Îți pot da câteva exemple, însă asemeni scrisului până și picturile mele se nasc din stări, momente, și trăiri care depind de viața mea personală sau cea a oamenilor care îmi sunt aproape. Însă ca pictori ma fascinează mult: Wassily Kadinsky, Salvador Dali, Picasso, Gustav Klimt, Frida Khalo, Marc Chagall, Constantine Andreou, Jackson Pollock, Joan Miro, Michael Cheval, Jean Michel Basquiat, Octavian Florescu s.a.m.d.

O zi din viața ta ca om de artă câte ore are?

O zi din viața mea ca artist nu are ore, minute sau secunde. O zi din viața mea ca artist are cuvinte, culori, pensule, taste, creioane, răsărit, apus, cărbune, apă, acuarele, cărți etc. O astfel de zi începe cu o linie sau cu un cuvânt și se termină cu un tablou sau cu un capitol la o carte. Iar pentru că o astfel de zi să fie completă și perfectă, este nevoie de puțin iz de iubire. Ceea ce înseamnă o zi din viața unui artist poate fi numărată în zile și chiar săptămâni într-o altă categorie a timpului.

264980_10150254498548814_697758813_7230209_7097925_n

Cucerești prin slove, culoare, simplitate și dăruire, pe tine ce/cine te mai cucerește azi?

Copiii! Copiii mă cuceresc cu toată dăruirea lor inocentă, cu toată strălucirea lor imaculată, neatinsă de murdăria umană și dezechilibrul socio-politic. Mă minunează copilul meu, Mattis, când văd câtă dragoste poate să existe în inima unui băiețel de 4 ani. În rest, nu mă mai cucerește și nu mă mai minunează nimic…din păcate.

Un om fericit ca tine, are și tristeți, care ar fi acestea?

Viața este facută din tristeți și bucurii, iar fericirea absolută e o altă utopie ca și Paradisul. Însă tristețea este o stare pe care dacă înveți să o gâdili puțin începe să râdă și trece de la sine. (râde) Sunt dezamăgită când oamenii își pierd valorile sau coloana vertebrală înaintea vieții. Sunt dezamăgită când oamenii mint și nu au scrupule în a-și atinge anumite țeluri, care din nefericire sunt mediocre din multe puncte de vedere. Sunt dezamăgită când lupt pentru cauze nobile și văd că lumea este ignorantă ca și cum ar pune un scut de indiferență înaintea ei. Sunt dezamagită că nu pot să schimb principii mai mult decât o fac din poziția mea ca om, artist și umanist. Și sunt extrem de revoltată că sunt muritoare. (râde)

Ești un pasager în trenul vieții tale sau ești chiar însăși "trenul vieții tale"?

Încerc și sper că sunt conductorul acestui tren, că am puterea și întelepciunea să trăiesc ceea ce vreau și cum vreau în virtutea faptului că nu vreau să fiu un simplu pasager în propria mea viață, ci viața mea în sine. Sunt o fire mult prea încăpătânată și puternică pentru a-mi lăsa viața condusă de alții, sau de principii diferite de ceea ce cred eu.

Renata Popa

Go to top