norocMuzica nu cunoaște latitudine sau longitudine, ea nu are fuse orare și nu cunoaște granițe, hotare.Ea, muzica știe să exploateze toate culorile naturii într-un curcubeu muzical. Iar dacă o poveste începe cu un ”a fost odată”, o muzică începe dintr-un vis, dintr-un altfel de gust decât ceea ce ți se bagă în prezent pe gât, începe dintr-un dor nebun, alb, îndrăgostit de cuvinte, tobe și strune de chitară.

Așa începea povestea celor de la ”The Beatles”, născuți într-o latitudine ploioasă(anul 1963) și doi ani mai târziu (1965), într-un alt capăt de lume se năștea ”Noroc-ul” conceput într-o latidune mioritică. Ieșite ca ciupercele după ploaie, ambele trupe au știut să încânte mii de suflete de pe diferite meridiane. Și dacă ”The Beatles” acei gândacii de dincolo, fiind departe de socialism puteau să se strecoare prin case, sufragerii, bucătării, pe vinilu-ri, atunci cei de la ”Noroc” știau să colinde la început văi, dealuri, colhoz-uri înaripând versuri și umplând văzduhul cu note calde și vibrante în urechile celor, care se rezămau în sapa truditoare pentru a-și șterge fruntea cu o naframă de cântec lin și curat, verde în primăvară și pastelat în toamnă. Culegând mai târziu laurii succesului pe scenele din Belarus, România, Ucraina și Federația Rusă.

Prima melodie semnată de talentatul și regretatul Mihai Dolgan, sufletul acestei formaţii, a fost Dor, dorule, Mama, De ce plâng chitarele, Cântă un artist şi Primăvara, care a beneficiat de multiple variante interpretative, inclusiv cea a Sofiei Rotaru. Din cauza unor împrejurări nefaste, în 1970, formaţia Noroc a dispărut din circuitul vieţii muzicale din Moldova, pribegind prin mai multe oraşe. Abia în 1974 a revenit în Moldova, relansându-se cu denumirea Contemporanul, dar păstrându-şi stilul inconfundabil al Norocului.

„The Beatles” din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, așa au fost botezați sufletele alea hoinare, cu vânt în plete, cu gânduri curate și răzlețe, inocente la tot felul de impedimente venite din partea autorităților socialiste (denumitea şlagărului renumit „De ce plâng chitarele” a fost schimbată sub presiunea unor funcţionari din domeniul culturii, care considerau că „în ţara socialistă chitarele nu pot plâng”). Cântecul „Primăvara” ilustrează particularităţile stilistice ale acestui grup, considerându-se unul din exemplele antologice ale rock-ului moldovenesc din anii 1970-1980. Acest cântec a fost inclus în albumul de vinil „Suvenire moldoveneşti”, editat de firma „Melodia” în anul 1980.

În cei 40 de ani de activitate Mihai Dolgan a susţinut împreună cu formaţia „Noroc” peste 10,000 de concerte în Uniunea Sovietică şi alte state din fostul lagăr socialist. „De ce plâng chitarele” a urcat în topul vest-german în anul 1969, iar melodia „Cântă un artist” s-a poziţionat în 1970 în topurile britanice în rândul celor 10 hituri ale anului.

Astăzi, dincolo de măștile muzicale ale timpului, cântecul de ieri încă mai cucerească cu aceași tandrețe inimile noastre, acesta evidențiindu-se prin unicitatea, valoarea și mesajul transmis. Generațiile anterioare sunt cele care au iubit, suferit prin cântecele formației – „Noroc” cântate la un rug de foc în nopți de vară pline cu stele căzătoare. Generațiile prezente și cele viitoare vor ști doar să deie ”search” pe youtube, sau să caute incitați de curiozitate prin audioteca părinților, sau a bunicilor melodiile celor care au fost și rămân a fi ”The Beatles” – de pe un plai mioritic.

Renata Popa

Go to top