CRONOGRAFFilmul documentar nu deține un cod nedescifrat,
mesajul lui este mereu și oriunde același:
"descoperiți-vă sufletul, sculptați ideea pe un  cer,fiți liberi în jocul luminilor, nicicând efemer".

Anonim


Festivalul internațional de film "CRONOGRAF",  organizat de OWH Studio, începând cu  anul 2001 și ajuns anul acesta  la cea de-a IX-a ediție, ne farmecă și adună an de an tot mai multă lume împătimită de ecran. Anume acest festival urmărește să familiarizeze cineastul de fiece dată cu cele mai recente documentare, inspirate din realitatea rece, ecranizată de către oameni cu o doză de nebunie inteligentă și nestăpânită  față de lumea înconjurătoare.  Astfel, ochiul camerei surpinde un "timp prezent" măcinat de un "timp trecut" împletit într - un timp cinematografic. Nouă nu ne rămâne decât să asistăm la un act de creație pură.  
După  cinci zile pline de filme bune și foarte bune, realizezi că filmul documentar e cea mai aproape fereastră a realitătii, o eclipsă asupra lucrurilor care trec pe lângă noi, prea grăbiți, să le observăm.
La sfârșitul festivalului mâinele se strâng, aplauzele nu contenesc să se oprească, iar sala ridacătă în picioare se închină în fața ecranului, care a delectat pe parcursul a cinci zile ochii însetați de lumina filmului documentar. Regizori talentați din diverse tări prezenți în cadrul festivalului, fiecare cu asul său în mânecă transmit prin intermediul filmelor cel mai viu, original, spart, cuceritor zîmbet al umanității. Atât dl Virgil Mărgineanu - grădinar al filmului documentar, cât și ceilalți oameni de artă culeg laurii succesului, cât și recunoștința,  și aprecierea pentru echipe talentate care știu cum să transforme realitatea în artă.


Iar dacă, înainte de a intra în sală recunoști cu întristare că ești steril la cultură, atunci la părăsirea sălii, după cele cinci zile îți simți sufletul inundat cu culorile filmului. Deși ai fost un personaj pasiv, ai învățat să (re )descoperi fiecare nuanță cu răbdare și curiozitate. În cele din urmă, acest festival rămâne a fi un izvor al filmuli documentar, și desigur, un proces de erupere-vulcanică a filmului documentar basarabean.  Un labirint plin de ecrane al lumii, cu aceași realitate, în care ne naștem și murim.

Mariana Bahcevan

Go to top