De ce plumb?
Pentru că e greu.
De ce sicriu?
Pentru că e cald...
de ce întuneric?
Pentru că e colorat.
De ce tăcere ?
Pentru că e melodios.
De ce iubire?
Nu stiu...
probabil lipsa de durere..

Dar în tăceri lumina...
e un întuneric 
Și, atacându-mi visul,
Mă faci a fi un mare ezoteric.

Mă lași să fiu bolnav,
De teama despărțirii
Și pe vecii postat,
Prizonier iubirii.
Culorile s-amestecă
În vechiul întuneric,
Iar eu visez continuu
Și te sărut himeric. 
Ma plimb accidentând
Un coridor al tăcerii,
Și brusc un miros matinal 
Te fură uitării.
Lumina singurătații îmi bate în ochi
S-o prind cadou privirii,
Iubind în întuneric...

Gheorghe Topalo

Go to top