Mircea_Eliade“Un bărbat fascinant, tocmai pentru că, alături de un trup viril și elastic, avea o extraordinară suplețe în gesturi și în priviri, o feminitate care nu te stingherea, o căldură și o comunicativitate extraordinară.“ Maitreyi
 

Confesiuni
Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjurați de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive.

Destin
Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest Cosmos atît de armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens... Mă întreb bunăoară dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am înțeles, și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor...

Fericire
Dacă nu s-ar fi temut să fie auzită, ar fi cântat după fiecare îmbrățișare, ar fi strigat de durere și de bucurie în clipa unirii, ar fi dansat prin odaie, cu pașii ei moi și neumani.

Îmbrățișare
Plimbările acelea mi-au rămas acum mai proaspete și ucigător de dulci în amintire. Căci dacă amintirea cărnii se trece ușor, dacă unirea, cât de perfectă, a trupurilor e asemenea setei și foamei și se uită, nimic din opacitatea aceasta nu era în comunicarea noastră dinafară de oraș, când ochii își spuneau singuri tot, și o simplă îmbrățisare înlocuia o noapte de dragoste.

Rod
Risipirea rodului era păcat, în simțirea și judecata ei indiană. După datina lor, trebuia să fim uniți în pat, și din mângâierile noastre să răsară roade vii, pruncii... Căci, altminteri, dragostea se pierde, bucuria ajunge stearpă, iar unirea noastră viciu...


Sărut
Peste câteva clipe, o avui în brațe, dându-mi-se ea (căci nu făcui nici un gest ca să-i violez alunecarea, hotărât fiind să-i chinui numai brațul), și, când o sărutai, de asta dată pe gură, înțelesei că nu mai era o sărutare de viol, căci buzele ei se deschideau ca să mă soarbă, dinții ei încercau să mă străbată, încleștarea nu mai era nici împotrivire, nici abandonare, ci coincidență cu dorul meu, cu sângele meu.

Go to top