Cântec pentru tine
În mine iarăși dorul se aciuă
Te chem să vii, tu, cea, în care cred,
Frumoasă ca un revărsat de ziuă
Și blândă ca o inimă de ied.

În numele dumbrăvilor pletoase
Ce-ți scutură flori de tei în păr,
Eu zmulg azi vălul vorbelor frumoase
Și mușc adânc din crudul adevăr.

Știu, te-am iubit ca-n basmele străbune.
Ți-am pus pe buze-al nopților viu grai,
Căci tu mi-ai fost și vrajă și minune
Și soarele la care mă-nchinai.

Îmi ajungea privirea ta, alintul
Și brațul tău născut din foc și nea.
În ochii tăi se termina pământul
Și tot în ochii tăi se începea.

Și-a fost de-ajuns un singur val puternic,
Un val al vieții, rece, de granit,
Și toate-au devenit un vis vremelnic,
Un fulg ce poate fi orcând topit.

Cu ochii arși de nesomn, cu fruntea-n cute,
Eu mă întorc la tine azi din nou,
Ca amintirea clipelor trecute
Să nu devină depărtat ecou.

Aș vrea să înfrățim iubirea noastră
Cu frământarea semenilor mei,
Cu zborul omului în zarea –albastră-
Cu anii limpezi și cu anii grei.

Eu vreau să mergi cu mine neclintită
La nuntă ori pe eșafod zâmbind.
Și te-oi iubi nu ca în basm, iubită.
Ci simplu și în veci
Ca pe pământ.


Gustul gurii
Geneză
...Și toate s-au iscat la început
Din singurul fierbinte pumn de lut.

Tot din aceeași magmă arzătoare
Mă trag și eu, și Ursa Mare

Iar coapsele iubitei mele
Au fost pe vremuri magmă pentru stele,
Amestecând sfințenie și păcat
În lut incandescent și preacurat.

Solara magmă astfel ne unește
Cu mările, cu lupii și cu peștii,
Cu galaxiile în spațiu X pierdute,
Cu lumile pe cer neîncepute.

Osia marii rubedenii
Prin mine trece, străbătând milenii...

Când umbra peste chipul meu se lasă,
Poverile tristetii mă apasă,
Eu poate adulmec ca o fiară
O galaxie care stă să moară,

Că munții par din înălțimea gândului
Imense cicatrice ale pământului,
Ce zburdă pui plăpânzi prin lume –
Sug lapte cald și-nvață să sugrume.

Iubito, noi am fost bucăți de soare,
Desăvârșiți de timp și de mișcare,

Schimbat – am chip de fiare și jivine
Și prin milenii am venit la tine.

Imensul drum parcurs, imensa cale,
Azi l-a închis arsura gurii tale.
.............................................
Răsare soarele
Și soarele apune.
Materie.
Speranță.
Timp.
Minune.


Niciodată
- Când să te aștept?
- Niciodată.
Minți.Frumos și dulce.
- Când ai să vii?
- Niciodată
Apleacă-ți fruntea, draga mea fată, -
Brațele mele
Ca două ancore grele
Să se cufunde în părul tău
Ca-ntr-un ocean auriu.
- Niciodată.
- Spune-mi, când ai să vii?
Nu tăcea!
E toamnă, auzi?
Frunzele ard. Pădurile ard.
Cărările fug înapoi din păduri.
Și totuși nu e târziu,
A mai rămas o poiană
Pentru mine și tine.
Uitătă, dorită
Și iarăși visată,
A mai rămas o poiană,
Eu știu.
- Niciodată,
- Umărul meu mai păstrează căldura frunții tale.
Umerii știu să viseze și să dorească
La fel ca degetele,
Ca inima,
Ca buzele.
- Niciodată
- E prea crud.
Încearcă. Dacă poți să mă ierți,
Pătrunde în mine
Ca un vifor în codri ți vezi –
Sunt plin de tine
Ca mările lumii de vuiet.
Încearcă, dacă poți, să mă ierți.
- Niciodată
Nu! De o mie de ori nu!
- Trebuie să te întorci.
Trebuie să cobori
Prin timp înapoi.
A mai rămas o poiană pentru noi
Amândoi.
Dragostea mea,
Întâia,
Nesăturată,
Uitată,
Întoarce-te,
Ascultă, întoarce-te
- Niciodată.

Go to top