E trist ca nimeni să te știe
E trist ca nimeni să te știe,
Dar și mai trsit să-ți zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deși ai fost ca Dumnezeu.

Unde sînteți, zâmbiri deșarte,
Ochi mari ce nu-[i] mai pot uita?...
O, figi departe, fugi departe,
La ce mă îngâni cu fața ta?

În viața lumii acestie,
Ce-i fără capăt și-nceput,
În toată neagra veșnicie
O clipă numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Și amintirea ta dezmierd
Pîn ce răsai...un vis himeric,
Abia răsai...și iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Ureachea fin, mereu ascult...
Tot mai puțină armonie...
Pustiu din ce în ce mai mult.

Și din comoara-mi de suspinuri,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Și-n mângâieri de tot sărac.
[1878-1879]

O, rămâi, rămâi cu bine
O, rămâi, rămâi cu bine
Deși-n sufletu-mi te port,
N-avuși sânge tu în vine
Și născut ai fost tu mort.

Da, amor fără de nume
Ce în veci am tăinuit,
Umbră-ai fost în astă lume
Și o umbră ai pierit.

Ce m-apuci de gât, iubită,
De ce plângi și de ce tremuri?
În cenușa părăsită
Nu aprinzi tu alte vremuri.

În zadar mă ții în brațe,
În zadar îmi plângi pe piept,
Pentru-a-ți spune neadevărul
Al meu suflet e prea drept.

Am iubit în tine visul
Tinereții mele scump,
Dar se duce tinerețea-mi
Și din suflet eu te rump.

Astăzi trece tinerețea-mi,
Ea în ochii mei se stinge
Eu te văd o umbră albă
Un corp alb fărăr de sânge.

Cu a vieții mele flăcări
Au trecut ș-a ta viață
Și asupra ta se lasă
Nendurații-mi ochi de gheață.
[1879]


De pe ochi ți se ridică
De pe ochi ți se ridică
Languroasa lunga geană...
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?

Te desfaci de-a mele brațe,
Mai nu vrei și nu mă lași,
Și îmi râzi cu-ntreaga față,
Dulce înger drăgălaș!

Și puind mâna la gură
Sfătuțiești și ameninți
Și-mi faci lungă învățătură
Cumcă nu suntem cuminți.

Iară brațul meu cuprinde
Acel alb și blând grumaz...
”Mâini voi fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă azi”

Astfel luot cu-a ta mustrare
De atâtea săptămâni
Și mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni
[1881]

Eterna pace
Viața noastră e viața spumei
Și totuși, de-ar seca din fundu-i mare,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorință mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca și un roi e trece,
Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând și ucizând în lume toate.

Astfel e spațiu fără fund și fine,
Iar din încrucișarea – amundurora,
Născând mișcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunnea-i mama,
Ia fiuel e mișcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuși cu ele împreună
O lată clină-n veci o să doboare.

Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,
Cu toți în jos, toți împrejur de sine,
Toți împrejurul altor fac cunună

Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.

Și cine știi când ceasul lor va bate
Și cele trei inele s-or desface
Din a mișcării sfântă trinitate.

Și peste toți s-o-ntinde –eterna pace.
[1882]

Floare de tei
Floare de tei,
Cât de curând te treci
Ochilor mei lucind
Te-i arată pe veci.

Floare de crin,
Eu pururi am gândit
La ochiul tău iubit
De raze plin.

Floare de măr,
Copilă doar erai
Și de pe-atunci aveai
Aur în păr.

Flori de cireș,
Cine te-a pus cândva
Plutind în calea mea
Dulce să ieși?

Floare de mai,
Cine te-a pus să vii
Dacă mereu mai ai
Ochii tăi mari și vii

Floare de fag
Doina cântându-mi-o
Reamintindu-mi-o
Sună cu drag.

Floare de corn,
Dulce vestindu-mă,
Întinerindu-mă
Sună un corn.

Floare de șes,
Este al cetăților
Singuratăților
Vis și eres.

Floare de lunci,
Oare de mult s-a dus
Steaua către apus?
Încă de-atunci?

Floare de lac,
De-atunci cuprins cu chin
Eu sufăr și m-alin,
Sufăr și tac.

Floare de lan,
De-atunci te văd venind
Și blândă surâzând.
An după an.

Floare de deal,
Unde te-ai dus de-atunci
Din codri și din lucruri
Pe-al lumii val?

Floare de plai,
Codrii și undele
Dulce pătrundu-le
Cu al tău rai.

Floare de văi,
Rămâi în calea mea,
Mângâie jalea mea,
În ochi îmi stăi.

Floare de stânci
Tu pleci, și-ades te chem
Cu cântec și blestem
În văi adânci.

Floare de munți,
Dintre păduri de brad
Pururi izvoare cad
Palidei frunți.

Floare de drum
Care te-nduri pe-atât,
Ș-atuncea te-am iubit,
Atunci ș-acum.

Floare de vad,
Asemeni zorilor,
Căderii florilor
Stelele cad.

Flori de mormânt,
În taina serilor
Am dat durerilor
Aripi de vânt

Lună ce treci,
Crengile, frunzele
Dulce pătrunze-le
Razale-ți reci
[1882]

Go to top