Rîvnim, ne temem, ne-avântăm,
Schimbăm tăceri pe vorbe – mii,
Ne-am supărat pe-ai noștri buni
Și-am rătăcit niște copii.

Ne pare sfânt ce-am scris odată,
Greșeala mâine-o vom vedea
Căci  viața ce-i? Nu-i vis în somn,
Nici gura care se hrănea.

E poate-un orb, cătând vederi
Prin porți întinse-n ochii lui,
E poate-o pâine – între flămânzi
Și o risipă între sătui.

Ce-i arta? Amintiri de suflet
Prea strâmtorat în piept de coaste
Ca niște luptători zdrobiți
Ce nu mai pot forma o oaste?

Sau e-un cântar al cinstei sfinte,
Ce egalează cu-n răspuns
Căci n-o să mai ajungi la mine
La cinstea ta de n-ai ajuns.

Go to top