Fii Cultural

Premieră ,, Etajul 2” - producție cinematografică autohtonă

O producție cinematografică autohtonă ,, Etajul 2” în regia lui Dumitru Țurcan Diaga, absolvent AMTAP, realizată cu participarea a două studiouri de film ,,TroFilm” și ,,TFMD” lansate cu scopul de-a realiza și distribui filme artistice, documentare, ficțiune pe piața autohtonă cât și cea din afară invită publicul cinefil în fața marelui ecran pentru ai trezi gustul filmului de acasă.

Fiind întrebat despre ce este filmul ,,Etajul 2”, regizorul a răspuns că este un film de mediu-metraj în care satisfacerea egoului propriu distruge viața unui tânăr naiv și îndrăgostit. În urma unui tragic accident, acesta își pierde ambii părinți. Rămas în viață, el ajunge într-un scaun cu rotile.

Citeşte mai departe: Premieră ,, Etajul 2” - producție...

Puful plopilor

Chişinău. 10-15. Luna asta. Republica Moldova. Sau Basarabia. Niciodată nu ştii cum să zici, să nu faci o gafă. Să nu răneşti. Să nu calci pe vreun sentiment, fie el închipuit, fie real. Cronograf. Festival de film documentar. Ediţia a X-a. Lucru mare aici, unde nimic nu pare sigur de pe o zi pe alta, unde răspunsurile se iau de gît cu întrebările, iar interjecţiile ţin loc de verbe. Cîteodată. Pentru că nici o zi nu e la fel. Pentru că nici o clipă nu seamănă cu alta. Asta pentru tine, românul din România, pentru boul, naivul, ridicolul „occidental“ închipuit care ajunge prin partea asta de lume. Poţi să scrii despre experienţa asta după toate criteriile jurnalistice pe care le-ai învăţat în şcoală. Relatarea ar merge unsă, strună, ca la un reportaj model, ca la un meci de fotbal, la care notezi, calm, momentele jocului, minutul şi scorul. O să povestesc însă în fraze ascuţite, tăiate cu toporul, aşa cum îmi vine. Fără măsură, fără chinuiala obiectivităţii, fără detaşare.

Citeşte mai departe: Puful plopilor

Paralela a două culturi

…Interogaţie gravă, actuală, într-o lume tot mai bolnavă, tot mai inumană, căci ce a fost și ce avem? Suntem ultima generație care a jucat "Ascunselea", "Rațele și vânătorii", "Prinsea", ultimii care au strigat "Un, doi, trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fișe, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video și stăteam să ne uitam la filme 2 zile închiși în casă), primii care am văzut desene animate color, primii care am renunțat la casete audio și le-am înlocuit cu CD-uri. Noi am purtat jeansi elastici, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gașcă. Noi am dat examene de capacitate, nu am dat teste grile la admitere. La grădiniță am învățat poezii în românește, nu în moldovenește sau franceză/engleză...Și am cântat ”La multi ani!” nu ”Happy Birghtday” la aniversări. Am sorbit din ochi seriale ca “Pasiuni”,mai ales “Sunset Beach”, chiar și “Dallas” .. și cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înebuneau, și abia așteptam să vină și la noi guma Turbo, sau puștile alea absolut superbe cu apa. Între timp, ne consolam  cu vanilie și ciocolată . Noi am ascultat și Metallica, și Ace of Base, și DJ Bobo, și Michael Jackson, și Backstreet Boys și Take That, și încă nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu știa pașii, dar toți dansam!

Citeşte mai departe: Paralela a două culturi

Elogiu adus lui Emil Loteanu

Eu v-am iubt 
Şi acum o mie de ani
Ca şi astăzi.
Necontenit
V-am iubit
Chiar dacă pieptul gemea.(E.Loteanu)

Emil Loteanu a venit în cinematografie din spațiul mioritic precum a și spus de altfel: ”Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. Poet, scenarist, regizor, actor în rol de cioban, țigan, lăutar și ”logodit cu cea mai îndepărtată stea” Loteanu a cântat în fiecare film al său freamăte și zbuciume care se împleteau cu doruri de candoare și sublim răspândindu-le în orizonturi apusene și răsăritene ale globului.

Citeşte mai departe: Elogiu adus lui Emil Loteanu

Eminescu şi viziunea paradiziacă

Astfel a fost intitulată prelegerea publică pe care Horia Roman-Patapievici, directorul Institutului Cultural Român, a rostit-o la Chişinău, în cadrul Zilei Culturii Naţionale.

Conferinţa, care a adunat la un loc intelectualitatea din stânga Prutului, a fost una complexă, care, deşi programată iniţial pentru 60 de minute, abia de-a încăput, cu scurtări, în două ore.

Aceasta s-a axat pe analiza poemului postum „Muşatin” al lui Mihai Eminescu şi pe subiectul paradisului, omniprezent în opera geniului literaturii române. Conferinţa a fost alcătuită din şapte părţi. La începutul ei Horia Roman-Patapievici a lansat o teză, conform căreia omul modern a pierdut codurile de înţelegere a limbajului paradiziac. „Unde se află Împărăţia? Mântuitorul a spus-o: aici. Este la îndemână. Dar cum e la îndemână? Dacă ai ochiul paradiziac, o vezi. Dacă nu-l ai, sau în termenii pe care i-am folosit mai înainte, dacă nu ai codurile descifrării simbolurilor paradiziace, nu vezi această realitate care este cotidiană, este alături de tine şi tu vezi în continuare potrivit codurilor de decodare infernale, ca fiind o lume infernală.” a susţinut Patapievici.

Citeşte mai departe: Eminescu şi viziunea paradiziacă

Două inimi gemene într-un cântec fără de sfârșit

Pierduți… într-un anotimp în care bruma se așternea peste dealuri și coline, un anotimp în care toate se adunau prin hambare, numai ei se urcau la cer, triști, atât de triști că mai aveau încă atâtea de făcut…de pus la punct, lăsând însă în urmă prea multă durere…prea multă lipsă…

Citeşte mai departe: Două inimi gemene într-un cântec fără de sfârșit